Cred că toți ne punem aceasta întrebare când ceva neașteptat apare in viața noastră. Experiența mea cu acest prieten pe viață a fost una simplă, uneori ușoară, alteori mai puțin plăcută, dar cu mult suport din partea familiei și în special a colegilor. Sunt Alexandra, am 17 ani și recent am împlinit 6 ani de când am Diabet Zaharat de Tip 1. Răspunsul la întrebarea „de ce eu?” e simplu, doresc să fiu una dintre vocile care poate schimba ceva în această comunitate și să aduc confortul printre activitățile de zi cu zi ale elevilor ,,dulci.” Vă invit să descoperim împreună ce este diabetul și cum ne putem implica în viața persoanelor ce suferă de diabet.
Ce este Diabetul?
Diabetul este o boală cronică care apare fie atunci când pancreasul nu produce suficientă insulină, fie atunci când organismul nu poate utiliza eficient insulina pe care o produce. Insulina este un hormon care reglează glicemia (nivelul de glucoză din sânge).
Diabetul de tip 1 (cunoscut că insulinodependent sau cu debut în copilărie) se caracterizează printr-o producție deficitară de insulină și necesită administrarea zilnică de insulină. Acesta nu este contagios!
Deși această boală nu se poate vedea, își face simțita prezența prin alte simptome vizibile cum ar fi: gura uscata, senzație intensă de sete, scădere ponderală, greață, vomă, oboseală și, în special la copii, dureri abdominale.
Cum abordam persoanele cu diabet?
Pentru profesori: în general, dirigintele este responsabil cu înștiințarea cadrelor didactice în legătură cu dizabilitatea elevului respectiv.
Pentru clasele primare și generală, cadrele didactice ar trebui să colaboreze cu părinții copilului, în așa fel încât să poată intervenii în cazul unei urgențe.
Pentru colegi : este firesc pentru colegii elevului ,,dulce” să nu știe în totalitate criteriile pe care le urmărește diabetul. Din propria experiență cu colegii mei din generală, vă spun că nu a existat zi în care să nu poarte la ei câteva plicuri de zahăr sau dulciuri, în caz de hipoglicemie (Hipoglicemia este o stare de slăbiciune a organismului apăruta că urmare a scăderii concentrației de glucoză din sânge). Dar desigur, nu ne putem aștepta că elevii să poată intervenii în cazul unei hiperglicemii (Hiperglicemia apare atunci când persoanele cu diabet au prea multă glucoză în sânge), iar de data aceasta, trebuia administrată insulina.
Modernizarea
Pentru un elev cu diabet, injecțiile zilnice pot fi obositoare, dureroase și ulterior vor lăsă și semne în zonele des utilizate pentru administrarea insulinei.
În ultimul timp au apărut tot mai multe dispozitivele pentru persoanele cu diabet, cum ar fi senzorul de glicemie și pompa de insulină, pe care persoanele cu diabet le pot achiziționa pentru o monitorizare mult mai sigură a glicemiei și administrarea insulinei fără injecții.
Așa cum la școală se integrează și se folosesc dispozitive și aparaturi noi și moderne, la fel ar trebui să se înțeleagă faptul că noi, copiii ,,dulci”, avem aceste dispozitive care oferă alarme în caz că glicemia crește sau scade.
Mulți elevi cu diabet confirmă că au primit cel puțin o dată observații din partea profesorilor în legătura cu notificarea „deranjantă” a senzorului de glicemie, pe care țin să menționez că, deși uneori se poate opri, e mai bine să rămână pornită pentru a anunța un caz de glicemie mică sau mare.
În școală
Un elev care este deja în liceu, sau chiar student, nu are nevoie de aceeași asistență precum are un copil. Deși diabetul lasă impresia că este nevoie de asistență constantă, în realitate nu este așa.
Să înțelegem dieta
Putem spune că diabetul formează defapt o viață disciplinată, așadar:
- dieta este stabilă, 3 mese principale și 2 gustări
- mâncarea este de cele mai multe ori cântărită și calculată
- administrăm insulina înainte de fiecare masă
- da, copilul cu diabet poate mânca orice
Realitatea diabeticului
Am rugat unul dintre prietenii mei ,,dulci” să ne expună câteva experiențe ale adevăratei vieți cu diabet ; pentru ca deși ne numim diabetul „dulce”, acesta ne poate face experiențe amare cu cei din jur.
„In clasele primare, părinții colegilor nu ii lăsau sa stea lângă mine pentru ca aveam diabet”
„Nu am întâlnit in acești 12 ani de școală o persoană care sa nu mă întrebe daca am diabet din cauza faptului ca am mâncat mult dulce. Devenea deja foarte stresant..” – Tudor Alexa
În final
Sper că v-am ajutat să înțelegeți că diabetul nu ne face diferiți și nu ne schimba personalitatea. Pe lângă asta, sper că într-o zi să îmi îndeplinesc misiunea de a ne aduce pe toți împreuna și să aduc confortul în fiecare activitate. Mi-a făcut plăcere să vă împărtășesc o bucățica din viața noastră și îmi doresc să vă fi stârnit curiozitatea despre prietenul nostru dulce.
