La doar o săptămână după începerea noului an școlar, ieri, 23 septembrie 2021, Adunarea generală a Consiliul Județean al Elevilor Alba s-a întrunit în prima sesiune de lucru de pe anul școlar 2021-2022, în amfiteatrul A9 al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Printre principalele subiecte abordate de către reprezentanții elevilor din tot județul, se numără: prelungirea mandatelor membrilor Biroului executiv și directorilor de departamente din structura CJE Alba, modalitățile de organizare a proceselor electorale din consiliile școlare ale elevilor, decontarea transportului, acordarea burselor, campania privind feedback-ul semestrial și optimizarea procesului de incluziune școlară.
Totodată, în cadrul acestei sesiuni, s-a făcut o trecere în revistă a Raportului privind implementarea Statutului Elevului aferent anului școlar trecut, punctând o serie de soluții aplicate pentru aspectele deficitare identificate.
Te invităm să ne urmărești în continuare pentru a fi la curent cu tot ceea ce facem!








